Marin Preda – La câmp

Carte

Marin Preda este unul dintre cei mai importanţi prozatori ai literaturii române postbelice, care a reuşit să cultive o literatură din realităţile banale, abordând în opera sa, teme caracterizate prin moralitate şi existenţialism. Impresionantă este maniera sa de a reprezenta lumea satului românesc, fapt ce nu a părut a fi un subiect interesant pentru criticii moderni. Preda construieşte un tip de personaj complex, care poate fi lipsit de raţiune, manifestându-se mai ales prin comportament „animalic”, violenţa fiind dominatoare, aşa cum vom demonstra pe parcursul acestui articol, referindu-ne la personajele din povestirea La câmp.

Pentru a evidenţia modernitatea lui Marin Preda, am ales un fragment din povestirea La câmp în care este reprezentată scena unui viol al cărui protagonişti sunt doi ciobani şi o fată. Vom expune în continuare firul evenimentelor. Fata este trezită din somn, ca mai apoi să fie supusă cu brutalitate unui act de violenţă, atât fizică, cât şi sexuală. Primul dintre ciobani, Bâlea, revigorat din punct de vedere erotic de prezenţa fetei, nemaiputându-i rezista, „îşi infipse mâna în piciorul fetei”, mai apoi imobilizand-o. Ea încearcă să scape din strânsoarea lui infigându-i unghiile în gât şi lovindu-l cu pumnii în cap, dar Bâlea parcă posedat, nu s-a lăsat până nu şi-a îndeplinit planul nebunesc şi instinctiv.Marin_Preda_2

Cel de-al doilea cioban, Stroe, înfuriat de faptul că fata nu i se împotriveşte, părând că teama pe care ea o reflecta îi trezeşte instinctele, începe să urle, moment în care fata reuşeşte să scape luând-o „la goană prin porumb” cu Stroe pe urmele ei. În încercarea de a i se împotrivi pentru ultima dată, izbuteşte să îi arunce pământ în ochi, ca mai apoi să piară împreună „în desimea” lanului de porumb. Cei doi ciobani se reîntâlnesc „la locurile lor” salutându-se printr-o serie de înjurături. Scena se încheie cu imaginea ciobanilor, care se pierd în zare împreună cu turmele lor şi „o cruce mare” bălăngănindu-se în urma acestora.

Această scenă descrie un viol dublu cu toate detalile fizice, cei doi ciobani fiind caracterizaţi prin instinctualitatea, agresivitatea şi brutalitatea prin care ajung să îşi „împlinescă” dorinţele trupeşti, înfăţişând firescul şi nepăsarea faţă de fapta comisă, neavând nicio mustrare de conştinţă, de unde putem deduce că personajele masculine ale povestirii sunt iraţionale reprezentând realismul dur, în acest caz violenţa fiind dusă până la capăt. Finalul fragmentului este misterios, straniul fiind  reflectat mai ales prin apariţia crucii în urma lui Bâlea. În încercarea de a găsi o interpretare a acestei ultime imagini a lui Bâlea am realizăm că această cruce nu reprezintă un simbol deoarce, nu îl protejază şi nici nu îl acuză pentru fapta comisă, fiind doar o „ formă goală, care merge în urma ciobanului la fel de indiferentă ca soarele, umbrele şi oile lui. Criticii  au realizat de la început cât de ‹‹naturalistă›› este această viziune, chiar dacă n-au înţeles de unde provine şi i-au reproşat scriitorului că transcrie viaţa. Reproş adevărat şi în acelaşi timp fals: adevărat, întrucât orice transcendenţă a fost abolită şi existenţa, privită ca o desfăşurare întâmplătoare de evenimente; fals, întrucât această obiectivitate nu e o invenţie gratuită a scriitorului, din dorinţa de a epata, ci capătul unui lung proces în care proza noastră realistă s-a prefăcut substanţial, în raport cu prefacerea lumii înseşi pe care o reflectă.”

Dacă ne referim strict la personaje şi la acţiunile lor, vom observa că sunt amuzate de situaţie, făcând glume, înjurându-se. De asemenea, „descriindu-i pe ciobanii violatori din La câmp, naratorul este la fel de amuzat. Cei doi agresori stârnesc râsul. Nici fata nu este prea net fixată în rolul de victimă. În reacţia ei este ceva ambiguu, menit să-l amuze pe cititor şi să-l încredinţeze că nu asistă defel la o tragedie.”

Totodată, dacă ne gândim la perspectiva narativă, observăm că autorul este obiectiv: „fata dormea cu pieptul pe o tunică subţire”, „ea tresări, ca şi când abia atunci s-ar fi deşteptat din somn” sau  „asta îl înfurie, obrajii i se încreţiră şi urlă fără teamă”, fapt ce ne arată că acţiunile personajelor sunt concrete, banale şi că acestea sunt doar nişte impulsuri ce au menirea să demonstreze simplitatea vieţii din mediul rural: mersul cu oile pe câmp, mâncatul porumbului copt la marginea lanului de porumb, dormitul la umbra tufelor şi implicit violurile văzute ca o normalitate.

În ceea ce priveşte cadrul spaţio-temporal deducem că acţiunea  începe dimineţa, imagine cu care e deschisă povestirea noastră „dimineaţa ardea sub răsăritul roşu şi plin al soarelui”, se continuă „în vârful dealului”, „pe mirişte” şi în lanul de porumb, încheindu-se după-amiaza cînd „soarele coborâse… din creştetul cerului”, timpul fiind caracterizat printr-un soi de atemporalitate deoarece autorul nu insistă pe plasarea exactă a acţiunii într-un anume context istoric, aici având ca reper satul arhetipal (arhaic).

Povestirea La Câmp are multe elemente comune cu  povestiri ce aparţin aceluiaşi volum şi aici ne referim în special la povestiri precum: Întâlnirea din pământuri, Calul, Înainte de moarte sau Colina, elemente ce ţin de atmosfera bine conturată, descrisă în amănunt, de folosirea registrului colocvial, popular, pe alocuri vulgar, de violenţă şi brutalitate reprezentate în diverse moduri, de instinctul animalic şi iraţionalul prezente în fiecare dintre personaje, de finalul ambiguu, misterios, toate acestea oferind o imagine vizuală bogată, prin descrierea oblică, prin informaţiile ce ni le oferă textele.

Modernitatea lui Marin Preda este desemnată prin proza banalului, a lucrurilor comune, cotidiene, vulgare, ce aparţin realităţii de zi cu zi, caracteristică tipurilor de personaje însufleţite în povestirea noastră, personaje cu o complexitate foarte mare, care aparţin lumii satului, care sunt lipsite de scrupule, având o atitudine exprimată prin normalitatea faptelor fireşti, violul fiind pentru ei o placere, o împlinire a unei necesităţi la nivel psihologic, care e dominată de instinct, de dorinţă, prin îndeplinirea acesteia redându-se stabilitatea, astfel explicându-se relaxarea, indiferenţa şi seninătatea personajelor din finalul fragmentului. De asemenea, modernitatea ţine şi de limbajul dur, obscen pe care-l foloseşte Preda, reflectând astfel condiţia socială a personajelor.

Fragmentul nostru ilustreză realismul dur al vieţii rurale, desemnând lumea într-o variantă obiectivă, încercând să respecte veridicitatea reacţiilor psihice, cât si pe cea a detaliilor. Marin Preda a oferit literaturii române o perspectivă nouă asupra ţăranului, fapt ce a ajutat ca literatura să facă un pas important în dezvoltarea ei, totodată, ironizând criticile care i-au fost aduse.

Written by Minerva Lacatusu

Leave a Reply

Abonare la ImperiaCultura.ro via e-mail

Vă rugăm să introduceți adresa de e-mail pentru a primi noutăți, precum și cele mai recente articole publicate

Join 794 other subscribers